La Braşov va avea loc Marşul colindătorilor[2018-12-18]de Florin NicolaieFrăţia Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi Asociaţia „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” organizează sâmbătă în oraşul Braşov Marşul Colindătorilor. Evenimentul va începe de la ora 18:00 şi se va desfăşura pe traseul: Piaţa Unirii (în faţa Bisericii Sf. Nicolae) – Piaţa Sfatului – Troiţa de la Prefectură – Monumentul Eroilor (în faţa Teatrului Dramatic) – Cimitirul Eroilor Revoluţiei. Scopul acestui eveniment este de a vesti Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, amintind totodată de jertfa înaintaşilor care au suferit în închisorile comuniste, dar şi de eroii Revoluţiei din anul 1989, informează Mitropolia Ardealului. La finalul traseului (Cimitirul Eroilor Revoluţiei) se va oficia slujba parastasului pentru martirii neamului Românesc. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociaţia Creştem România Împreună, Asociaţia Calea Neamului şi Pax Travel. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1007, Ultimul acces: 2026-10-05 21:02:00
|
Timp total: 0.03s...
[]:1